Microsoft 365
Microsoft 365 este echivalentul Microsoft al unei suite de firmă: email pe domeniul tău plus aplicații de productivitate și administrare de utilizatori. Este o alternativă bună la Google Workspace dacă tu și echipa lucrați deja cu Word, Excel, Outlook și Teams.
Spre deosebire de pagina de Google Workspace, aici nu avem capturi din proces, e o prezentare generală a felului în care funcționează, ca să poți decide. Pașii exacți pot diferi în timp, așa că verifică și documentația Microsoft când configurezi.
Ce primești
- email pe domeniul firmei prin Outlook / Exchange Online (de ex.
contact@firma.com); - aplicațiile Office: Word, Excel, PowerPoint (web și, la planurile mai mari, desktop);
- OneDrive pentru fișiere personale și SharePoint pentru documente de firmă;
- Teams pentru comunicare, apeluri și colaborare;
- administrare de utilizatori prin Microsoft 365 Admin Center și Microsoft Entra ID (fostul Azure AD), similar cu Google Workspace.
Planurile, pe scurt
Microsoft 365 se plătește lunar, per utilizator, ca și Workspace. Pe scurt:
| Plan | Pe scurt | Bun când |
|---|---|---|
| Business Basic | email + Office în browser + Teams, fără aplicații desktop | vrei email de firmă ieftin și lucrezi mai mult în browser |
| Business Standard | tot ce e mai sus + aplicațiile Office desktop | folosiți Word/Excel/Outlook instalate, zi de zi |
| Business Premium | Standard + securitate și management de device-uri | echipă mai mare, date sensibile, vrei control mai strict |
Setup, pe scurt
- îți faci cont de Microsoft 365 Business și intri în Admin Center;
- adaugi domeniul firmei și îl verifici (Microsoft îți dă o înregistrare de adăugat în DNS);
- configurezi înregistrările MX / DNS ca emailul să ajungă la Microsoft;
- creezi utilizatori și le aloci licențe;
- (opțional) configurezi adrese comune, grupuri și SharePoint.
Ca la Workspace, partea sensibilă e verificarea domeniului și configurarea MX / DNS. Până se propagă, emailul poate să nu funcționeze corect. Vezi Domeniu pentru partea de DNS.
Ownership și administrare de firmă
La fel ca la Workspace, marele avantaj față de conturile personale e că totul stă în organizația firmei. Din Admin Center / Entra ID poți:
- crea și suspenda utilizatori;
- reseta parole și controla accesul;
- transfera ownership-ul când cineva pleacă;
- vedea ce conturi și ce device-uri sunt conectate.
Pentru un studio de jocuri contează la audit, investiție sau achiziție: e mult mai curat ca platformele importante (Apple Developer, Google Play Console, Steamworks, conturi de publisher, ads, financiare) să fie legate de emailuri de firmă, nu de un Outlook/Gmail personal.
Adrese comune fără licență separată
Echivalentul Microsoft pentru „grupuri" sunt shared mailboxes și distribution lists / Microsoft 365 Groups. Poți avea adrese precum contact@, support@, invoices@, legal@, jobs@ care livrează către una sau mai multe persoane.
Un shared mailbox nu are nevoie de licență separată (în limita de stocare oferită), deci nu plătești un utilizator în plus pentru fiecare adresă funcțională. Folosești licențe doar pentru oamenii reali din echipă.
SharePoint / OneDrive de firmă
Pentru fișiere, Microsoft 365 oferă OneDrive (spațiul fiecărui utilizator) și SharePoint (biblioteci de documente ale firmei). La fel ca la Google Drive, ideea e ca fișierele importante, contracte, facturi, build-uri, asset-uri, GDD-uri, marketing, legal, HR, să stea sub firmă, nu împrăștiate prin conturi personale. Dacă cineva pleacă, documentele rămân în infrastructura firmei.
Microsoft 365 vs Google Workspace
| Microsoft 365 | Google Workspace | |
|---|---|---|
| Outlook / Exchange | Gmail | |
| Aplicații | Word, Excel, PowerPoint | Docs, Sheets, Slides |
| Fișiere de firmă | OneDrive + SharePoint | Google Drive |
| Comunicare | Teams | Meet / Chat |
| Adrese comune | shared mailboxes, grupuri | Groups |
| Cost | lunar, per utilizator | lunar, per utilizator |
| Natural dacă… | folosiți deja Office / Outlook | folosiți deja Gmail / Drive |
Ambele rezolvă aceeași nevoie de bază: email pe domeniu + o suită de productivitate + administrare de firmă. Diferența reală e ecosistemul în care vă e deja confortabil.
Recomandare practică
Alege Microsoft 365 dacă tu și echipa trăiți deja în Office/Outlook sau lucrați cu parteneri care stau pe Microsoft. Alege Google Workspace dacă preferați Gmail și Google Drive. Pentru ceva foarte mic și ieftin, emailul prin cPanel poate fi suficient la început.
După configurare și verificarea domeniului, salvează adresa oficială în Detaliile companiei mele.
