RO

iOS - Deschiderea contului

 Mai jos ai pașii reali de înrolare în Apple Developer Program, ca firmă. În prezent, Apple te trimite să finalizezi enrollment-ul prin Apple Developer app (pe iPhone, iPad sau Mac), unde se face și verificarea de identitate.

Așa arăta procesul la începutul lui 2026. Forma exactă a ecranelor se mai poate schimba puțin în timp, dar pașii și logica vor fi similari, folosește ghidul ca orientare, nu literal.

Apple folosește mereu autentificare prin numărul de telefon (Phone Number Auth). Vei primi multe SMS-uri cu coduri, atât la înrolare, cât și la fiecare login. Tocmai de asta merită să ai un număr de telefon de business (cu eSIM sau un SIM separat), nu numărul personal, vezi numărul de telefon de business.

Conturile pe care le folosești: Apple ID se gestionează pe account.apple.com, înrolarea pornește de pe developer.apple.com/programs/enroll, iar după aprobare administrezi totul în App Store Connect. Ghidul oficial Apple pentru enrollment prin aplicație: Enrolling with the Apple Developer app.

Înainte să începi: Apple ID cu 2FA activat, datele tale legale corecte (nume, adresă, telefon), iar pentru organizație: D-U-N-S, nume legal al firmei, adresă și un website public pe domeniul firmei. Folosește același device pe tot parcursul procesului.

Pașii de înrolare

1. Pornește înrolarea. Intră pe developer.apple.com/programs/enroll, verifică cerințele (D-U-N-S, statut de entitate legală, autoritate de semnare, website) și apasă Start Your Enrollment.

Pagina de start a înrolării în Apple Developer Program
Pagina „Before You Enroll”: cerințele pentru organizație și butonul Start Your Enrollment.

2. Autentifică-te. Loghează-te cu Apple ID-ul firmei (cu 2FA pornit).

Ecranul de autentificare Apple Developer
Sign in to Apple Developer cu Apple ID-ul firmei.

3. Apple te trimite în aplicație. Înrolarea se finalizează prin Apple Developer app, nu doar din browser.

Pagina care indică înrolarea prin Apple Developer app
„Enroll with the Apple Developer app”, Apple cere să continui din aplicație.

4. Deschide App Store-ul. Confirmă deschiderea App Store pentru a instala aplicația.

Prompt de deschidere a App Store
Prompt-ul „Open App Store?” pentru pagina aplicației Apple Developer.

5. Instalează Apple Developer app. Descarc-o din App Store (e gratuită).

Pagina Apple Developer app în Mac App Store
Apple Developer app în App Store, apasă pentru descărcare.

6. Deschide aplicația. După instalare, pornește Apple Developer app.

Ecranul principal al aplicației Apple Developer
Apple Developer app deschisă (ecranul Discover).

7. Autentifică-te în aplicație. Sign in cu același Apple ID (cu 2FA).

Dialogul de sign in din Apple Developer app
Autentificarea în aplicație cu Apple ID.

8. Mergi la Account → Enroll Now. Din tab-ul Account, pornește înrolarea în Apple Developer Program.

Ecranul Account din Apple Developer app
Tab-ul Account cu butonul Enroll Now.

9. Citește beneficiile programului. Treci prin Program Membership Benefits și apasă Continue.

Ecranul cu beneficiile programului
Program Membership Benefits, beneficiile membership-ului.

10. „What You Need to Enroll”. Confirmi că ai tot ce trebuie pentru Individual sau Organization și apeși I agree.

Ecranul What You Need to Enroll
Cerințele pentru Individual vs Organization.

11. Datele personale. Completezi numele legal și telefonul (exact ca pe actul de identitate).

Formularul de informații personale
Personal Information: nume legal și telefon.

12. Completează profilul. Adaugi adresa (folosește alfabetul englez, fără caractere speciale).

Formularul de completare a profilului cu adresa
Complete Your Profile: adresa.

13. Tipul entității. Pentru a publica sub firmă, alege Organization (nu Individual).

Ecranul de alegere a tipului de entitate
Entity Type: Individual / Organization / Nonprofit / Educational / Government.

14. Datele organizației. Pentru firmă, completezi: numele legal al entității (apare ca „seller” în App Store), D-U-N-S, adresa de sediu, telefonul, website-ul (public, pe domeniul firmei) și confirmarea autorității de semnare. Apple revizuiește datele și îți trimite un email cu pașii următori.

15. Program License Agreement. Citești termenii Apple Developer Program License Agreement.

Ecranul cu acordul de licență al programului
Program License Agreement, termenii programului.

16. Confirmă și plătește. Apeși Agree, apoi finalizezi plata membership-ului (99 USD/an, ca abonament auto-renewable). După aprobare poți intra în App Store Connect.

Dialogul de confirmare a acordului
Confirm Agreement, confirmi acordul de licență.

Nu folosi alias, poreclă sau numele firmei în câmpurile de nume personal, Apple cere numele tău legal real, altfel se întârzie aprobarea. Numele firmei se trece separat, la datele de organizație.

După aprobare, urmează verificarea identității (dacă o cere), acceptarea agreement-urilor și completarea datelor fiscale/bancare, vezi Apple App Store pentru imaginea de ansamblu. Ține datele firmei la îndemână în Detaliile companiei mele.